Dieta pentru abdomen: ferm si bine conturat

Pentru foarte multi oameni vara reprezinta cel mai frumos anotimp, perioada in care concediile sunt “la ele acasa”, perioada in care relaxarea si familia sunt cuvintele de baza. Trebuie insa sa tinem cont de faptul ca, in tara noastra, in timpul verii temperaturile nu sunt tot timpul “prietenoase”. Astfel apare nevoia de a ne imbraca mai lejer, in culori deschise, nevoia de a alege muntele sau marea pentru a scapa de canicula. Si uite asa ajungem sa realizam ca nu mai aratam atat de bine imbracati sumar, realizam ca alimentatia noastra nu a fost tocmai una sanatoasa si ca stilul de viata isi “spune cuvantul” asupra fizicului nostru.

 

 

Nu avem insa nici un motiv de ingrijorare, corpul nostru poate fi modelat asa cum ne dorim, trebuie doar sa avem rabdare si sa fim perseverenti.

In ajutorul persoanelor care isi doresc un abdomen de “5 stele” au fost elaborate mai multe regimuri alimentare si programe de antrenament, trebuie doar sa il alegeti pe cel care vi se potriveste cel mai bine.

Astazi va voi prezenta cateva dintre cele mai apreciate idei in ceea ce priveste un abdomen ferm, veti putea sa va recastigati increderea in propria persoana si frumusete.

Daca in trecut doar barbatii erau atrasi de ideea de a li se vedea grupele de muschi in regiunea abdominala (“6-pack” sau “8-pack”), in zilele noastre femeile “cocheteaza” tot mai mult cu ideea de abdomen plat si musculos.

Trebuie insa sa stim ca pentru a obtine muschi, indiferent de regiunea corpului, este nevoie de foarte multa disciplina, atat alimentara, cat si sportiva.

David (sau Dave) Zinczenko este un american care a reusit sa schimbe viata mai multor persoane din intreaga lume. Acesta este autor, editor (al revistei Men’s Health), nutritionist, om de afaceri, om de televiziune, mai exact o personalitate care are ceva de spus in domeniul sanatatii si al wellness-ului.

 

 

Cartea acestuia, “The Abs Diet”, este conceputa astfel incat sa ofere sfaturi utile pentru toti cei care doresc sa scape de colaceii inestetici din zona abdominala, dar si pentru toti cei care isi doresc “pachetele” de muschi.

Urmand regulile impuse in cadrul Dietei pentru abdomen veti reusi sa scapati de 5 kilograme in doar 2 saptamani, veti invata sa va tonifiati musculatura si sa mancati sanatos.

Stilul de viata ne influenteaza in totalitate forma corpului si starea generala de sanatate. Trebuie sa incercam sa avem un stil de viata echilibrat, sa invatam sa fim relaxati, sa ne odihnim suficient, sa mancam alimente bogate in fibre, vitamine si minerale si sa facem exercitii fizice “inteligente”.

Este important sa renuntam la factorii nocivi din viata noastra: alimente de tip fast-food, alcool, bauturi acidulate, nesomn.

Foarte multe persoane considera ca un abdomen ferm se obtine prin multe antrenamente solicitante, insa reteta succesului consta in: 90% alimentatie si doar 10% antrenament.

Reguli de aur pentru un abdomen ideal

Pentru a accelera procesul metabolic astfel incat acesta sa arda grasimile pe tot parcursul zilei ar trebui sa mancam des si in cantitati mici. Astfel, cele 6 mese (3 mese principale si 3 gustari) ale zilei sunt necesare!

Oferind organismului suficiente proteine si carbohidrati arderile vor fi stimulate, grasimea se va topi si masa musculara va creste.

Prima masa a zilei, micul-dejun, este extrem de importanta, nu trebuie sa sariti peste aceasta! Puteti opta pentru un mic-dejun format din carne slaba fiarta si oua sau pentru unul format din fulgi de ovaz sau capsune sau migdale cu lapte degresat.

La fiecare din cele 6 mese zilnice trebuie sa combinam cel putin 2 din alimentele urmatoare: oua, spanac, mazare, zmeura, cereale integrale, fulgi de ovaz, migdale, unt de arahide, ulei de masline.

Ideal ar fi ca la fiecare masa sa consumam proteine pentru ca acestea reusesc sa inlature senzatia de foame, cresc masa musculara si ard grasimile.

Shake-urile naturale ne ajuta sa ne simtim satui fara sa ne ingrasam, putem sa le alegem cu incredere! Acestea trebuie sa fie facute din fructe sau legume proaspete, naturale, combinate cu lapte degresat si facute in casa.

Consumati cat mai multa apa plata pentru ca aceasta iti va hidrata si curata organismul. Evita insa bauturile carbogazoase si alcoolul, acestea nu vor face decat sa iti ofere o senzatie de balonare si iti vor umfla abdomenul.

Oricat de ambitiosi am fi, din cand in cand, vom simti nevoia sa cedam si sa consumam alimente care nu sunt permise. Pentru a evita aceste situatii o data pe saptamana, in cadrul unei mese, avem voie sa mancam ce dorim, adica sa trisam.

Este bine sa numaram caloriile astfel incat sa nu facem excese, insa uneori aceasta numarare ne poate aduce frustrare si poate deveni o obsesie. Incercati sa va axati pe consumul alimentelor care reusesc sa va arda grasimile, in felul acesta nu va mai fi nevoie sa numarati caloriile consumate.

Cele mai importante alimente pentru un abdomen perfect:

– carnea slaba: curcan, pui, peste
– ouale
– fasolea verde si mazarea
– spanacul si restul legumelor verzi
– branzeturile slabe (cu putine grasimi): iaurt, lapte, branza
– zmeura, fragii, murele, afinele, capsunele
– cerealele integrale
– fulgii de ovaz cu lapte degresat
– uleiul de masline
– untul de arahide natural: fara adaos de zahar
– migdalele crude
– zerul

Meniu predefinit pentru o zi

Mic dejun: un smoothie din banane (lapte degresat, iaurt degresat cu aroma de vanilie, concentrat de suc de portocale, banane, o cupa de proteine din zer).
Gustare: 120 grame de pepene galben si 30 grame de migdale.
Pranz: ton cald cu grau si briosa englezeasca (facuta din: ton, branza de vaci, mozzarella, telina tocata, ceapa, maioneza vegetala, suc de lamaie).
Gustare: 3 felii de friptura de vita si o portocala mare.
Cina: pulpa de curcan in crusta de chili (facuta din: carne de curcan, orez, rosii cubulete, fasole neagra, porumb dulce, seminte de in macinate).
Gustare: budinca de ciocolata (budinca instant cu amestec de ciocolata, lapte degresat, inghetata de vanilie, jeleu fara zahar).

Partea cu alimentatia este cea mai importanta in cadrul acestei diete, insa nu trebuie sa uitam si de partea antrenamentului. Ideal este sa optati pentru 3 antrenamente de forta si 2 pentru zona abdomenului, cele pentru abdomen trebuie sa fie atat pentru zona superioara, cat si pentru cea inferioara.

Nu trebuie sa faceti si exercitii cardio in perioada antrenamentului, ar fi insa indicat sa alergati 20 sau 30 de minute in zilele in care faceti exercitiile pentru abdomen.

Sugestie: exista specialisti care recomanda urmatoarele alimente pentru a avea un abdomen mai suplu: fructele rosii si cele violet (pepene rosu, cirese, zmeura, afine, struguri), avocado, marar, ghimbir, menta, papadie, seminte si nuci crude, seminte de in, cereale integrale, lactate (iaurt, cele cu un continut scazut de grasimi), masline, uleiurile vegetale presate la rece, ciocolata neagra.

Sfaturile specialistilor in culturism pentru un abdomen sculptat

 

 

– foarte multe persoane considera nu au gene “bune” si din cauza aceasta au mai multa grasime abdominala. Oricine poate obtine abdomenul dorit printr-o alimentatie adecvata si un antrenament corect.
– nu va epuizati in salile de antrenament, 90% din musculatura abdominala se obtine mancand sanatos si corect si doar 10% facand exercitii de forta.
– pentru a ne invata organismul sa arda in permanenta grasimile trebuie sa mancam des si in cantitati mici, 5-6 mese pe zi din 2-4 ore. Trebuie sa invatam sa consumam si sa combinam la momentul potrivit proteinele slabe cu legumele verzi (de tipurile si in cantitatile potrivite), carbohidratii si grasimile.
– nu sariti peste micul-dejun pentru ca aceasta este cea mai importanta masa a zilei, cea care iti porneste intregul proces metabolic.
– mancati inainte sa simtiti senzatia de foame, doar asa veti manca exact cat aveti nevoie si nu veti face excese.
– alegeti alimentele sanatoase, incercati sa gatiti anticipat pentru ca veti avea timp sa va ganditi bine mesele si nu veti ramane fara mancare (astfel nu veti fi tentati sa mancati din alimentele “interzise”).
– fibrele sunt foarte importante, imbunatatesc digestia, scad colesterolul si ne satura repede, invatati sa le includeti in alimentatia zilnica.
– renuntati sau evitati toate produsele care nu aduc nici un beneficiu organismului, cum ar fi pastele din faina alba, painea alba, zaharul alb sau orezul alb. De asemenea invatati sa cititi cu atentie lista ingredientelor produselor pe care le cumparati si evitati-le pe cele pe care nu le puteti citi.
– incercati sa evitati laptele procesat (are vitamine si minerale adaugate suplimentar) si produsele din soia (contribuie la secretia de estrogen care produce tesut adipos).
– mai mult de 6 grame de zahar se transforma direct in grasime pentru ca organismul nostru nu il poate procesa. Evitati insa si produsele fara zahar pentru ca acestea au multe ingrediente artificiale si calorii goale; ca si indulcitor puteti opta cu incredere pentru produsele pe baza de stevie.
– cei mai multi carbohidrati contribuie la cresterea cantitatii de insulina din pancreas, insulina care ne avertizeaza ca nu trebuie sa mai mancam. Siropurile si alimentele care contin fructoza sunt periculoase pentru ca blocheaza acest semnal si astfel vom manca mai mult si ne vom ingrasa.
– consumati cel putin 2 litri de apa pe zi, aceasta contribuie la eliminarea toxinelor si ajuta organismul sa inceapa arderea grasimii.
– nu alegeti pastilele care va promit abdomenul mult dorit, riscati sa va puneti sanatatea in pericol si chiar talia.
– nu trebuie sa faceti exercitii pentru abdomen in fiecare zi, ideal ar fi sa va lucrati muschii abdominali de 2 ori pe saptamana. Alegeti chiar si exercitiile neconventionale sau solicitante.
– invatati sa faceti corect exercitiile pentru abdomen, sa va axati pe calitatea antrenamentului si nu pe cantitate (seturile de 15-20 de repetari sunt ideale).
– pentru a asigura corpului necesarul de nutrienti, putem lua cu incredere suplimente de vitamine si minerale.